Dacă Liga Campionilor ar permite accesul în grupe, componența acestora ar fi cu totul alta față de ceea ce avem în acest nou sezon. Și, cu certitudine, Steaua Roșie Belgrad nu ar rata vreo ediție. Sârbii au intrat pentru prima dată în fața grupelor după operațiunea de „rebranding” a competiției. Câștigătorii trofeului în 1991, cei de la Steaua Roșie vor să facă Europa din nou să răsune.
Și încep bine! Meciul cu Napoli debutează într-un peisaj superb, cu peste 50.000 de sârbi de pe Marakana afișând o coregrafie spectaculoasă. Stadionul tremură, microfoanele de fond transmit tot către telespectatori, atmosfera e incredibilă. Din păcate pentru sârbi, pe teren lucrurile nu stau la fel de bine. Steaua Roșie începe de parcă e antrenată de Sorin Cârțu. Autobaza e cuvântul de ordine, iar Napoli combină cu o lejeritate care aduce aminte de Barcelona. Insigne anunță intențiile italienilor cu un șut în transversală, însă nici așa sârbii nu reușeșc să se reorganizeze. Singurele momente în care Steaua Roșie iese din propria jumătate sunt încercările solitare ale lui Marko Marin, unicul fotbalist cu CV mare de la sârbi. Ancelotti privește încercările, dar e evident nemulțumit. Combinațiile sunt inofensive, Zielinski, Callejon și Fabian Ruiz intră în amenințare de joc pasiv, iar Allan face prostie după prostie și riscă eliminarea la fiecare intervenție.
Combustibil premium, dar inutil
La cum se aude din tribunele Marakana, în Drobeta-Turnu Severin sigur nu se doarme la ora 23. Sunt doar vreo 200 de kilometri „pe drept”. Repriza a doua începe, culmea, mai echilibrat. Sârbii au prins curaj și sunt împinși în față de entuziasmul lui Marin. Asta înseamnă o scurtă panică în defensiva lui Napoli, dar și mai multe spații în propria treime, spații pe care Ancelotti simte că le poate specula. Intră Mertens, iar olandezul e periculos încă din primele minute. Milan Borjan, fost portar și pe la Vaslui în perioada în care Liga 1 însemna ceva, sare din bară în bară. Antrenorul lui Napoli continuă să alimenteze cu combustibili premium și îl trimite pe teren și pe Hamsik, cu 20 de minute înainte de final.
Eforturile sârbilor sunt admirabile. Cumva, Steaua Roșie reușește să se apere ermetic fără să ucidă complet jocul. Slovacul și olandezul sunt oamenii cheie, însă vecinii din vest simt apropierea primului punct. E clipa în care, cu 10 minute înainte de final, genunchii încep să tremure. Noroc cu publicul! Din piepturile sârbilor iese un sunet ce pare de război, pare desprins din limba imaginată de Tolkien pentru orcii din Stăpânul Inelelor. Cum poți renunța la luptă cu asemenea spectatori? Steaua Roșie nu renunță, ține de scor până la final și obține un rezultat mare. Dar urmează „greii”, Liverpool și PSG.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER